„Dror Mishani îmbină cu măiestrie ancheta criminalistică şi suspansul, reuşind să-şi ia prin surprindere cititorii.” (Publishers Weekly)

Dror Mishani

DROR MISHANI (n. 1975) este autor de romane poliţiste, editor, traducător şi literat, specializat în istoria literaturii poliţiste.

Seria avându-l drept protagonist pe inspectorul Avraham Avraham a debutat inițial în ebraică, în 2011, și a fost tradusă în numeroase limbi.

Primul roman din serie, The Missing File, a fost finalist în 2013 al prestigiosului CWA International Dagger Award. Al doilea titlu, A Possibility of Violence, a primit Premiul Berenstein pentru cel mai bun roman israelian al anului. În 2015 i-a apărut romanul The Man Who Wanted to Know.

În 2013, Editura Trei a publicat versiunea în limba română a primei sale cărți, Dispariția, în traducerea Luminiței Gavrilă, un roman polițist de excepție, povestit din perspective diferite. Cartea abundă în răsturnări de situație și, totodată, pune sub semnul întrebării noțiunile legate de inocență și vină, precum și natura incertă a adevărului, reușind în același timp să redea magistral culoarea locală din Tel Aviv.

Dror Mishani locuiește cu soția și cei doi copii ai săi la Tel Aviv.